Tratamentul PRP împotriva căderii părului

Tratamentul PRP împotriva căderii părului

Căderea părului sau alopecia este unul din cele mai frecvente motive pentru care pacienții se adresează medicului specialist dermatolog. Aceasta poate fi cauzată de anumite disfuncții hormonale, deficiențe alimentare, stres, anumite afecțiuni autoimune, de unele medicamente sau boli cronice și nu în ultimul rând de factori genetici.

Înainte de inițierea oricărui tratament este important consultul unui medic specialist dermatolog. Acest lucru se face pentru a stabili diagnosticul, cauzele și tratamentul corespunzător.

Modalitățile de tratament sunt multiple și bazate pe tipul alopeciei și cauza acesteia. Corectarea posibilelor cauze care duc la căderea părului fac parte integrantă din soluțiile terapeutice (corecția disfuncțiilor hormonale, a anemiei, revizuirea tratamentelor cronice – care de asemenea pot scurta faza de creștere a părului).

Rezultate excepționale se obțin în urma tratamentelor cu plasmă autologă bogată in trombocite, cunoscuta sub denumirea de PRP (plateletrich plasma). Tratamentul PRP împotriva căderii părului se efectuează de către medicul specialist dermatolog în urma diagnosticului etiologic. Alte modalități terapeutice care se pot realiza concomitent includ: aplicațiile topice de minoxidil, finasteridă oral, implantul de păr si diverse cocktailuri cu vitamine, minerale si substanțe care stimulează creșterea părului de aplicat pe scalp sau de injectat intradermic.

Tratamentul PRP se indică în:

  • alopecia androgenogenetică (alopecia tipică a bărbaților sau a femeilor cu exces de androgeni sau ovare polichistice);
  • alopecia difuză de tip effluviumtelogen care apare după perioade stresante, sarcină, boli acute;
  • alopecia areata (zone lipsite complet de păr);
  • alopecia din diverse boli dermatologice sau sistemice.

Ce presupune tratamentul?

Procedura este simplă:

  • se recoltează sânge de la pacient (la fel ca pentru analize)
  • sângele este centrifugat și concomitent activat, timp în care se separă doar partea bogată în trombocite
  • ulterior se injectează intradermic la nivelul zonei de tratat, cu ajutorul unui ac foarte subțire și scurt.

Concentratul trombocitar obținut (PRP) conține peste 20 de tipuri de factori de creștere care stimulează activarea celulelor stem prezente la nivelul folicului pilos, chiar și după căderea firului de păr, stimulează formarea de noi microvase de sânge la locul de injectare. Trombocitele (plachetele) rămân active la locul injectării 7-10 zile și continuă eliberarea de factori de creștere în toată această perioadă.

Toate aceste etape de recoltare și preparare se efectuează rapid, procedura cu tot cu injectare durează în medie 30-40 minute.

Numărul de ședințe variază al tratamentului PRP împotriva căderii părului este în funcție de forma de alopecie, dar în medie se efectuează 3 ședințe succesive la un interval de o lună.

Efectele se observă treptat, având în vedere că se stimulează capacitatea proprie a organismului de regenerare și necesită timp pentru ca rezultatele să devină vizibile. Dar chiar imediat după prima ședință pacienții beneficiază de diminuarea căderii părului și îmbunătățirea aspectului.

Share:

Comments 5

Add Comment

    Buna ziua!
    Sint interesat de aceasta metoda PRP!
    Cum putem face?

      Buna ziua. Pentru mai multe informatii, altele decat cele de pe site ar trebui sa veniti la o consultatie sa discutam despre nevoile dumneavoastra si despre schema de tratament cu PRP. De regula se efectueaza o sedinta pe luna, 3 luni consecutiv prin injectare la nivelul zonei de tratat fata sau scalp. Pentru programare va rog sa sunati la Policlinica Providenta 0729292897.

    Buna ziua in Bacau nu faceti?

    Buna ziua! As dori sa știu ce preț ar avea o ședința ?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.