Ce este electrocauterizarea și ce poți trata cu ea?
Electrocauterizarea este un tratament cu rezultate imediate și fără cicatrici. Este utilizat foarte frecvent și ușor de suportat de către pacient.
Procedura presupune utilizarea unui aparat care, prin intermediul curentului electric de frecvență foarte înaltă, determină distrucția leziunilor nedorite. Procedura în sine nu este dureroasă. Și asta deoarece, în prealabil, se anesteziază zona de tratat cu cremă anestezică sau injecție superficială cu xilină. Aparatul realizează și hemostază în același timp, adică oprește sângerarea fără a fi nevoie de fire de sutură și pacientul pleacă din cabinet cu un mic plasture peste zona tratată.
Îngrijirea de după intervenție este ușoară și presupune utilizarea unui dezinfectant pe locul respectiv și eventual aplicat un plasture. Zona se vindecă relativ repede de la câteva zile până la 2 săptămâni, în funcție de mărimea leziunii.
Leziunile care se pot trata sau îndepărta prin această metodă sunt: papiloame, negi (veruci), ”negi” genitali (condiloame), keratoze seboreice, angioame, dar NU alunițele.