Ridurile din jurul ochilor
De ce pielea din jurul ochilor este mai sensibilă și necesită atenție specială?
Structura specială a pielii din jurul ochilor precum și agresiunea permanentă a factorilor de mediu determină apariția primelor semne de îmbătrânire în această regiune. Pielea din jurul ochilor are aproximativ jumătate de milimetru grosime, fiind de patru ori mai subțire decât cea de la nivelul obrajilor. Numărul glandelor sebacee este de asemenea mult mai scăzut decât în restul feței. Insuficient pentru a menține o barieră eficientă împotriva factorilor de agresiune externă. La acest nivel fibrele de colagen și elastină sunt foarte subțiri, ceea ce predispune la o apariție prematură a ridurilor.
Zona din jurul ochilor este supusă permanent stresului mecanic (în medie clipim de 10.000 ori pe zi).
Unul din principalele semne ale îmbătrânirii pielii apare în jurul ochilor: ridurile de la colțul ochilor, așa numita „laba gâștei”. Aceste riduri de expresie apar și la persoane de 20 de ani. Mai ales dacă pielea este uscată, sensibilă sau inadecvat îngrijită. Pielea pierde astfel din elasticitate, devine încordată, uscată și apar pe suprafața ei numeroase fisuri. Aceste efecte sunt potențate de diminuarea sintezei de colagen care se întâmplă în mod normal cu cât înaintăm în vârstă.
Pentru apariția ridurilor din jurul ochilor sunt responsabili factorii fizici exprimați prin mimica bogată a feței, la care se adaugă și factori de mediu, cum ar fi expunerea la radiațiile UV, frigul, vântul, diferențele mari de temperatură, fumul de țigară etc., dar cel mai important este moștenirea genetică a fiecăruia.
Ce sunt ridurile?
Ridurile reprezintă linii de expresie temporare sau persistente. Liniile de expresie temporare se formează în timpul contracției mușchilor feței și dispar când mușchii se relaxează.
Toate aceste mișcări succesive dau fiecăruia dintre noi individualitate și reprezintă modul de exprimare a emoțiilor. Pe de altă parte, ridurile persistente sunt vizibile și în repaus, când musculatura feței este relaxată. Toate cele 7 tipuri de emoții de bază (frica, furia, fericirea, contemplarea, surpriza, dezgustul și tristețea) sunt produse de 43 de mușchi faciali care pot determina până la 10.000 de tipuri de mișcări faciale. Comparativ cu mușchii din orice parte a corpului a căror funcție este de a pune în mișcare oasele, rolul mușchilor de la nivelul feței este de a pune în mișcare pielea.
Mușchiul din jurul ochilor
O importanță deosebită în expresia feței o are mușchiul din jurul ochilor. Când acest mușchi se contractă, de exemplu când zâmbim, pielea din jurul ochilor se adună în falduri care radiază perpendicular pe direcția de contracție a mușchiului, ducând la apariția ridurilor din jurul ochilor, așa numita „laba gâștei”.
Contracțiile musculare precum cele care determină expresia facială zilnică, forțează pielea să se plieze în mod repetat pe aceleași structuri, formând aceleași falduri și implicit „șanțuri”. Cu timpul acest proces repetitiv determină aceste „șanțuri”, respectiv riduri de expresie să se permanentizeze. Astfel, ridurile permanente au obligatoriu o componentă mecanică, poate cea mai importantă.
Îmbătrânirea pielii exprimată prin apariția ridurilor este un proces foarte lent. Factori individuali și de mediu concură la accelerarea acestui proces natural. Rolul primordial este deținut de factorul genetic. Factorii de mediu (expunerea la ultraviolete, poluarea, temperaturile ridicate, aerul uscat, curenții de aer rece) și regimul de viață (fumatul, diete deficitare, somnul insuficient) au un impact direct asupra procesului de îmbătrânire cutanată. Fotoîmbătrânirea indusă de razele ultraviolete este un accelerator al procesului de formare a ridurilor când se combină cu un stres mecanic repetat. Afectarea moleculară de la nivelul dermului și epidermului reduce capacitatea pielii de a se acomoda la acest stres mecanic.
Fiecare individ are înscris în codul său genetic modalitate de îmbătrânire cutanată, ca o amprentă a ridurilor („wrinkleprint”). La fel de unică precum amprenta digitală. Modelul individual al ridurilor este dependent de structura osoasă care influențează modul cum pielea se modelează în timpul mimicii.
Mark Twain spunea: „Ridurile ar trebui să indice locul unde au fost zâmbete”.
Cum putem preveni ridurile din jurul ochilor?
La 30 de ani cele mai multe femei încep să prezinte riduri fine în repaus pe frunte, intersprâcenar și periorbital. Pe lângă riduri, aspectul îmbătrânit al pielii este datorat și pierderilor de volum. Aceasta apare ca o consecință a subțierii pielii, scăderea volumului grăsimii subcutanate și atrofiei musculare. Prevenirea apariției ridurilor presupune evitarea factorilor acceleratori ai îmbătrânirii cutanate. Nu trebuie subestimată importanța unei îngrijiri adecvate încă din tinerețe pentru a menține proprietățile elastice ale pielii cât mai mult timp și a întârzia apariția semnelor de îmbătrânire.
Tot în zona de prevenție a formării ridurilor de expresie se încadrează și tratamentul ridurilor cu toxina botulinică. Acesta presupune injectarea la nivelul pielii a substanței, care determină blocarea impulsurilor nervoase și relaxarea musculaturii în zona în care se injectează. Injectarea la persoanele de 30-40 de ani are efecte vizibile. Cu cât se înaintează în vârstă, aspectul îmbătrânit al pielii este dat și de pierderile de țesut adipos care nu pot fi contracarate de injecțiile cu toxină botulinică, fiind necesare intervenții suplimentare. Zona care se pretează cel mai bine la tratamentul cu toxină botulinică este fruntea, cu ameliorarea ridurilor transversale ale frunții, ridurile glabelare (dintre sprâncene) și din colțul ochilor.
Este surprinzător să aflăm cât de mult factorii de mediu și genetic influențează apariția ridurilor din jurul ochilor. Cu toate că îmbătrânirea pielii este un proces inevitabil, mă întreb dacă majoritatea oamenilor acordă suficientă atenție prevenției încă din tinerețe? De asemenea, injectarea cu toxină botulinică pare a fi o soluție populară, dar cât de eficientă este aceasta pe termen lung și ce alternative naturale ar putea fi luate în considerare pentru a menține pielea tânără și sănătoasă?
Bună ziua.
Îmi cer scuze de răspunsul întârziat.
Majoritatea oamenilor nu acordă atenție prevenției, mai ales în tinerețe, când credem că pielea va rămâne veșnic tânără. Injectarea cu toxina botulinică este un tratament utilizat de foarte mulți ani și este foarte eficient în reducerea temporară a mobilității musculare pe zonele tratate, ceea ce împiedică formarea ridurilor de expresie. Din păcate, o alternativă naturală cu același efect nu există. Totuși, sunt disponibile alte proceduri care pot îmbunătăți calitatea pielii (chiar dacă nu au același efect asupra ridurilor de expresie), cum ar fi mezoterapia, microneedlingul și peelingul.
Dacă doriți să explorați mai multe opțiuni pentru îngrijirea pielii, vă aștept cu drag în cabinet pentru o consultație personalizată!
Pentru programări puteți trimite email sau să sunați la call-center.
Email: programari.policlinica@providentamedical.ro
Call-center: 0232 215 940 sau 0729 292 897
Și spuneți că doriți o programare la Dr. Elena Crihan.
Mă puteți urmări și pe Social Media, unde încerc să răspund la cât mai multe întrebări și să dau sfaturi pe teme cât mai diverse:
https://www.facebook.com/MedicDermatologieIasi/
https://www.instagram.com/dr.elenacrihan/
https://www.youtube.com/@Dr.ElenaCrihan
Vă mulțumesc pentru că mă urmăriți prin intermediul online și vă urez o zi minunată!