Căderea părului – cauze și soluții. Tuturor ne cade părul!! E normal să pierdem câte 50-100 de fire de păr în fiecare zi. Poate părea mult, dar pe lângă cele 150.000 fire pe care le avem, e chiar nesemnificativ.
Dintr-un singur folicul pilos se produc până la 10-12 fire de păr de-a lungul vieții. În orice moment 90% dintre firele noastre de păr sunt în plin proces de creștere.
Firul de păr are 3 faze de dezvoltare:
- Anagen: fază de creștere care durează între 2 și 6 ani; durata acestei faze este determinată genetic și variază considerabil de la o persoană la alta; cu înaintarea în vârstă durata fazei anagen scade
- Catagen: o fază intermediară care durează între 2 și 5 săptămâni, când se realizează trecerea din anagen în telogen
- Telogen: fază de latență (“de odihna”) de 2-3 luni, când părul este deja mort și urmează să cadă la sfârșitul celor 3 luni (la spălat sau la pieptănat), fiind înlocuit de un fir de păr nou și astfel ciclul se reia
Și dacă ne cad fire de păr, în locul lor cresc altele, sau cel puțin așa e normal să se întâmple! Mulți dintre noi observă că începe să le crească părul fără să facă nimic, alții au nevoie de un tratament pentru a observa creșterea părului. Din păcate, uneori părul nu va mai crește. Aceasta depinde de cauza care a determinat căderea părului (alopecia).
Tipuri de alopecie
Căderea a părului poate fi împărțită în două mari categorii: alopecii cauzate de injuria definitivă a folicului pilos (care duc la o cădere ireversibilă a părului, așa numitele alopecii cicatriceale) și cele asociate cu modificări ale fazelor de creștere a firului de păr (alopeciile noncicatriceale). Acestea din urmă se împart de regulă în 3 clase majore:
- Alopecia androgenogenetică (care apare atât la bărbați cât și la femei)
- Effluvium telogen (căderea difuză a părului)
- Alopecia areată (zone de formă rotundă sau de alte forme, complet lipsite de păr)
Deoarece sunt atât de multe tipuri de alopecie, determinarea cauzei exacte de cădere a părului devine întotdeauna o provocare. Dacă părul cade brusc, într-o perioadă scurtă de timp, cauza ar putea fi o afecțiune internă, dietă deficitară, anumite tratamente (cel mai frecvent chimioterapice împotriva cancerului sau medicamente împotriva hipertensiunii arteriale, etc), după naștere. Dacă pierderea părului este graduală, observată treptat de-a lungul anilor, cauza ar putea fi moștenirea ereditară (alopecia androgeno-genetică, de cauza ereditară, întâlnită atât la bărbați cât și la femei) sau pur și simplu îmbătrânirea.
Doar medicul poate stabili cauza, după o anamneză amănunțită (o discuție cu pacientul) și după un eventual set de analize. Cele mai frecvente analize solicitate includ testările tiroidiene, măsurarea nivelului fierului, testări hormonale.
Cum oprim căderea părului?
Stilul nostru de viață poate influența procesul de creștere a părului, dar pe de altă parte sunt și mituri legate de îngrijirea părului care ar duce la căderea părului, care de fapt nu sunt demonstrate, nu sunt justificate:
-
Spălarea părului.
Nu influențează căderea părului; dacă e necesar să ne spălam zilnic, putem să o facem. Firele de păr pe care le observăm după baie, sunt deja moarte și ar fi căzut oricum. Este important să nu utilizăm șampoane agresive dacă ne spălam zilnic părul. Trebuie să folosim șampoane pentru utilizare frecventă, care sunt mai blânde. Menținerea unui scalp sănătos este esențială pentru un păr frumos, iar spălatul regulat este o regulă.
-
Cosmeticele și procedurile de coafare.
Tunsul, vopsitul și produsele de styling nu influențează creșterea părului. În schimb permanentul agresiv, uscatul părului cu aer foarte cald pot afecta structura firului de păr, dar iarăși nu influențează creșterea. În schimb o vopsea de păr care a determinat apariția unei reacții alergice (dermatită de contact) poate afecta creșterea părului. Metodele de coafare care presupun tracțiune prelungită aplicată firului de păr pe perioade lungi de timp (cozi strânse, coafuri stil afro) afectează creșterea părului, determinând așa numita alopecie de tracțiune care uneori poate deveni permanentă.
-
Dieta.
Acest aspect trebuie discutat de la caz la caz. Orice dietă deficitară în principii nutritive și regimurile alimentare de slăbit influențează creșterea părului (grăbind pierderea părului care este deja în faza de “odihnă” – telogen effluvium). Deficitul de fier crește sensibilitatea folicului de păr la hormonii androgeni (masculini) și astfel poate cauza căderea părului. În schimb deficitul de zinc sau biotină este rar incriminat în căderea părului.
Tratamentele sunt multiple și diverse, personalizate în funcție de cauză, dar indiferent de produs, acesta trebuie folosit pentru perioade lungi de timp. De regulă între 3 și 6 luni de la începerea tratamentului încep să se vadă și efectele. Și tratamentul va trebui menținut mult timp! Toată viața? Depinde de regulă, de cauza care a determinat căderea părului. Dar dacă ceva îți face bine și ți-a rezolvat problema, de ce să nu continui? Un șampon tot vei folosi pentru spălarea părului. De ce să nu utilizezi ceva care să îți aducă și beneficii? Va deveni un obicei și îngrijirea părului, la fel ca spălatul pe dinți.