Cum tratăm vasele de sânge vizibile de pe față sau picioare?

Cum tratăm vasele de sânge vizibile

Cum tratăm vasele de sânge vizibile de pe față sau picioare?

LASERUL poate îndepărta cu ușurință vasele subțiri (până la maxim 3 mm) inestetice din orice zonă a corpului prin intermediul energiei luminoase, care realizează coagularea sângelui din vasele vizate. Leziunile vasculare care pot fi tratate se pot prezenta ca o roșeață difuză, venectazii (vinișoare roșii sau violacee), telangiectazii, steluțe vasculare, hemangioane.

În ce constă tratamentul cu Laser? Ce efecte secundare pot să apară?

Suprafața de tratat se răcește pentru a anula riscul de arsură și a oferi confort pacientului. Se emit undele laser, moment în care pacientul poate resimți o ușoară senzație de înțepătură locală, variabilă în funcție de sensibilitatea fiecăruia. Nu este necesară anestezia locală.

Imediat după tratament pielea se poate inflama sau înroși ușor, efect care dispare în 24 de ore, iar pentru vasele mai mari pot să apară pete violacei (ca o vânătaie), care se resorb în decurs de câteva  zile sau 2 – 3 săptămâni.

Uneori vasele tratate (în special cele mai mari) rămân vizibile 1 – 2 luni, până când organismul elimină vasul distrus. Pe locul vaselor tratate pielea rămâne integră, fără cicatrici, fără semne pigmentare.

Cel mai des una sau două ședințe sunt suficiente, dar numărul acestora poate varia în funcție de mărimea vaselor de sânge, de numărul lor sau de suprafața de tratat. Rezultatele variază individual.

Dr_dermatolog_Elena_Crihan_vase_de_sange_sparte-2

Tratamentul cu Laser este definitiv?

Vasele sunt distruse definitiv, dar dacă persistă factorii favorizanți care au dus la apariția lor, alte leziuni noi se pot dezvolta în timp.

Sfaturi după tratament:

  • Să se evite expunerea la soare o lună după intervenție
  • Să se utilizeze cremă cu SPF 50 + pe zonele fotoexpuse
  • Se utilizeze ciorapi pentru contenție elastică (în cazul venectaziilor de pe membrele inferioare)
  • Să evite tratamentele locale (la nivelul feței) fără avizul medicului (ex. dermatocorticoizi)

Cum tratăm vasele de sânge vizibile de pe față sau picioare? Cu LASER!

Share:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.