
Sigur este acnee?
Dacă ai acnee care pur și simplu nu dispare, poate ar trebui ca un medic dermatolog să se uite mai atent la pielea ta. Este posibil să nu ai acnee.
Alte afecțiuni ale pielii pot arăta foarte mult ca acneea:
Rozaceea
Indicii că nu ai de-a face cu acnee: erupțiile asemănătoare acneei apar de obicei acolo unde ai roșeață pe față. Roșeața poate să apară și să dispară sau să fie permanentă. Pielea de pe față tinde să fie foarte sensibilă. Poate ustura sau arde. Ochii tăi s-ar putea să se simtă uscați, sensibili.
Tratabil: Da. Tratamentul poate elimina erupțiile asemănătoare acneei și poate ajuta pielea să se simtă mai bine.
Rozaceea nu poate fi vindecată, dar poate fi ținută sub control și episoadele de roșeață să fie cât mai rare și mai scurte, așa că este posibil să ai nevoie o îngrijire specială a pielii în mod continuu.
Keratoza pilară
Indicii că nu ai de-a face cu acnee: spre deosebire de coșuri, aceste umflături se simt aspre și apar de obicei pe pielea uscată. De obicei, le vei vedea pe partea superioară a brațelor și pe partea din față a coapselor și mai rar pe obraji. Este posibil să observi că și membrii familiei au aceste mici formațiuni pe aceleași zone.
Tratabil: Aceste umflături sunt inofensive, așa că nu este nevoie să le tratezi. Dacă mâncărimea, uscăciunea sau aspectul te deranjează, tratamentul te poate ajuta să le ameliorezi și să nu te mai deranjeze.
Hidrosadenita supurativă
Indicii că nu ai de-a face cu acnee: ai umflături asemănătoare coșurilor sau chisturi profunde asemănătoare acneei în locuri în care „pielea atinge pielea”, cum ar fi: subrațul, zona inghinală, fese sau coapsele superioare. La femei pot apărea și sub sâni.
Tratabil: Tratamentul este important deoarece se poate preveni agravarea. Dacă se agravează, erupțiile de hidradenită supurativă se pot dezvolta adânc în piele și pot deveni dureroase. Se pot rupe, scurgând puroi și sânge pe haine. Acest lichid are deseori un miros neplăcut.
Pe măsură ce umflăturile adânci se vindecă, se pot forma cicatrici. Există o predispoziție genetică pentru hidrosadenita supurativă. Fumatul și obezitatea sunt factori care contribuie la întreținerea hidradenitei supurative.
Dermatită periorală
Indicii că nu ai de-a face cu acnee: ai o erupție care arată ca multe coșuri mici care sunt doar în jurul gurii. Uneori, erupția se dezvoltă numai în jurul ochilor (dermatită periorbitală) sau a nasului (dermatită perinazală). E posibil să ai senzație de arsură sau să ai mâncărimi.
Tratabil: Da. Îți recomand să te adresezi din timp la medic și să nu aplice creme medicament fără recomandare medicală pe față, pentru că altfel dermatita periorală poate dura luni sau uneori chiar ani.
Cloracneea
Indicii că nu ai de-a face cu acnee: cloracneea este foarte rară. Dacă se dezvoltă, vei vedea probabil puncte negre, iar acestea se pot forma pe tâmple, pomeți, în spatele urechilor și în alte părți ale corpului. Este posibil să vezi puncte albe, noduli sau chisturi pe față și în altă parte. Majoritatea persoanelor cu cloracnee se simt foarte rău.
Semnele și simptomele se dezvoltă de obicei la 2-4 săptămâni dacă ai intrat în contact cu substanțe chimice toxice găsite în insecticide, erbicide sau conservanții pentru lemn.
Tratabil: Pielea își va reveni atunci când nu mai intri în contact cu substanța chimică care a cauzat cloracneea. Procesul de vindecare durează de obicei de la 6 luni până la 3 ani.
Pielea poate fi tratată cu antibiotice, isotretinoin (un medicament folosit pentru a trata acneea severă) sau proceduri pe care dermatologii le folosesc pentru a trata și alte afecțiuni ale pielii.
Sindromul ovarelor polichistice (SOP)
Indicii că ai mai mult decât acnee: femeile care au SOP au adesea acnee. De obicei, au și alte semne ale unei probleme hormonale, cum ar fi: căderea părului, creșterea vizibilă a părului pe față. SOP poate provoca cicluri menstruale neregulate, rezistență la insulină sau alte probleme de sănătate.
Tratabil: Da. Femeile care suspectează că ar putea avea SOP ar trebui să vadă imediat un medic. Sunt mai mulți medici care împreună se ocupă de tratarea și diagnosticarea sindromului ovarelor polichistice: medicul ginecolog, medicul endocrinolog și medicul dermatolog, fiecare cu partea lui de expertiză.
De asemenea, este posibil să trebuiască să consulți și alți medici pentru a obține un tratament pentru afecțiuni precum sindromul metabolic, rezistența la insulină.
Deci, sigur este acnee? Nu începe un tratament magic luat de pe internet fără să fii sigur/ă dacă este acnee.